Se prelungește starea de alertă în România? Ce spune Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a anunțat că este foarte probabil ca starea de alertă în România să se prelungească. În data de 15 ale lunii, aceasta va expira.
Nelu Tătaru a anunțat că în cursul zilei de vineri va avea loc o întrunire a Comitetului Național pentru Situații de Urgență – CNSU, pentru a se lua o hotărâre de Guvern în vederea prelungirii stării de alertă.
„Înaintea şedinţei de Guvern, fiindcă la şedinţa de Guvern va trebui să dăm şi o hotărâre de Guvern în sensul prelungirii stării de alertă, dacă ea este luată în calcul de CNSU şi domnul premier Ludovic Orban”, a afirmat Nelu Tătaru, joi la Academia Română, arată Adevărul.
Nelu Tătaru susține că dacă măsurile nu se respectă, în septembrie putem avea peste 2800 de cazuri pe zi
„Previziuni pot fi multe, în contextul în care nimeni din țara asta n-o să respectăm niște reguli și nu vom încetini acea transmitere comunitară, putem ajunge și la mai multe cazuri. Eu sper că toți am înțeles ce înseamnă acest moment, sper că toți am înțeles că a fost și o perioadă în care a fost rătăcirea unora dintre noi, care am bagatelizat tot ce a însemnat această pandemie. Haideți să fim serioși, cred că în acest moment fiecare dintre noi avem pe cineva cunoscut care trece prin boală și puțini dintre noi care îi avem pe cei care au decedat”, a spus Nelu Tătaru.
„Pandemia nu se tranșează în spital. Atâta timp cât vom avea cazuri, acest corp medical va deveni colmatat la un moment dat, cât nu se respectă niște reguli, cât vom avea o transmitere accentuată în comunitate, noi ca și corp medical nu vom putea să gestionăm ce ne vine în unitățile spitalicești. Avem și noi o limită. Cred că măsurile ar trebui să fie respectate”, a mai spus ministrul, aratp Digi24.